ROLINET
Rețeaua Română de Sisteme Lidar
Descriere
Rețeaua română de sisteme lidar (ROLINET) reprezintă o inițiativă a consorțiului de a concentra toate resursele disponibile și de a exploata noi oportunități pentru a realiza o rețea de cercetare a mediului bazată pe tehnologii lidar bine echipată, bine pregătită și recunoscută mondial. Misiunea acestei rețele este nu numai de a funcționa în interiorul rețelelor europene și globale de același tip, dar și a constitui un nucleu al unei posibile rețele în Sud – Estul Europei. Rolinet va fi prima rețea constituită din 5 sisteme lidar din România, optimizată pentru monitorizarea continuă a distribuției verticale a aerosolilor din PBL și troposfera joasă și utilizarea acesteia pentru:
- cercetări asupra caracteristicilor și dinamicii aerosolului local și regional;
- integrarea în rețele similare europene și globale și participarea la GAW și GEOSS;
- detecția rapidă a intruziunilor datorate unor hazarde naturale și antropice;
- elaborarea de prognoze de dispersie și transport la nivel local și regional;
- studii de impact și evaluare a riscului în regiuni urbane funcționale și zone metropolitane de creștere economică.
Obiective
Mobilizarea unui parteneriat de excelență pentru realizarea și implementarea la nivel național a tehnologiilor de teledetecție laser (LIDAR) în vederea fundamentării științifice bazată pe date reale a dinamicii stratului limită planetar în regiunea României și integrării în rețele Europene și Globale de supraveghere a mediului (EARLINET, GAW și GEOSS).
Obiective specifice ale proiectului:
1. Creșterea competenței tehnologice și promovarea transferului de cunoștințe și tehnologii în domeniu echipamentelor laser pentru sondarea atmosferei:
a. dezvolatrea unui sistem lidar românesc pentru sondarea troposeferei;
b. transferul tehnologiei către un agent economic cu expertiză în domeniu.
2. Crearea unei rețele românești de sisteme lidar competitivă pentru integrarea în EARLINET, GOW și GEOSS:
a. crearea infrastructurii necesare pentru cel puțin 5 stații din Romînia, cu acoperire națională;
b. realizarea unei strategii de monitorizare, detectare, comunicare și alarmare la nivel local, regional și național în cazuri de intruziuni majore de aerosoli poluanți în troposferă.
3. Realizarea unui sistem operațional de informare, avertizare și prognoză a intruziunilor de aerosol poluant în troposferă, pentru eficientizarea și obiectivizarea deciziei în cazul unor hazarduri naturale și tehnologice:
a. crearea elementelor hard și soft ale sistemului informațional de comunicare a informației obținute din date ROLINET și de alarmare în caz de hazard natural sau tehnologic;
b. crearea unui portal românesc dedicat prevenirii și combaterii poluării aerului și efectelor acesteia în vederea susținerii societății și economiei bazate pe cunoaștere.
4. Fundamentarea științifică bazată pe date reale a dinamicii stratului limită planetar în regiunea României, ca unealtă pentru:
a. înțelegerea proceselor de transport și depoziție (uscată și umedă) a aerosolului poluant care afectează sănătatea ecosistemului (apă, sol, floră, faună, populație);
b. consilierea în privința soluțiilor optime de amenajare a teritoriului / amplasare a obiectivelor industriale sau sociale în regiuni urbane funcționale și zone metropolitane de creștere economică în vederea stopării degradării mediului, protejării zonelor rezidențiale și conservării diversității biologice și ecologice;
c. promovarea agriculturii și silviculturii sustenabile utilizând informații complexe despre calitatea aerului și prognoza parametrilor de interes (câmpuri de vânt, precipitații nocive, fenomene locale extreme).
5. Creșterea vizibilității internaționale a grupului de cercetare românesc și a capacității de participare la proiecte europeneși internaționale.
Finanțare
MINISTERUL CERCETĂRII ȘI INOVĂRII
Plan realizare - EnviroScopY
- proiectare model experimental de sistem lidar;
- construcție 3 noi sisteme lidar pe baza proiectului primului sistem și utilizând componentele de la fiecare partener;
- testare sisteme lidar;
- reglaje ale sistemului lidar, scurt training pentru utilizatori;
- stabilire drepturi de proprietate intelectuală, elaborare și submitere documentație brevet;
- pregătire tehnică avansată a noilor stații.